Porumbelul norocos

Undeva pe la începutul lunii decembrie (2011), când mă întorceam de la facultate împreuna cu prietenul meu, am găsist un porumbel pe jos. Presupunând că e rănit sau bolnav ne-am apropiat de el şi nu mare ne-a fost mirarea când am reuşit să îl prindem! Abia se ţinea pe picioare sărăcuţul... Ne-am învârtit noi pe acolo, unde să îl punem, ce să facem cu el, pe unde să îl lăsăm, dar ne-am răzgândit repede, pentru că zona era plină de pisici. Aşa că l-am trimis pe Vlad să caute o cutie de carton  pe la magazinele din jur, cât timp stăteam eu cu porumbelul în braţe, să nu il mănânce pisicile. Până să se întoarca prietenul, au venit alte colege de facultate care au stat cu mine şi au dădăcit şi ele porumbelul, fiecare încercând să facă ceva să îi fie mai bine. Când s-a întors Vlad, l-am pus în cutie şi am plecat mai departe. Până să ajungem la colţul străzii ne-am decis că trebuie să îl ducem la veterinar. Ne-am înumărat banii din portofel, am calculat, am socotit, nu eram noi prea bogaţi, dar am zis că pentru o faptă bună merge. Am căutat vreo 20-30 de minute un cabinet veterinar prin zona respectivă şi nimic! Şi mai trebuia să ajungem şi la ziuna unei prietene în aceeaşi după-amiază. Şi cum ne învârteam noi pe acolo, mi-a venit geniala idee de a duce porumbelul la Facultatea de Medicină Veterinară! Noroc cu Vlad care e din Bucureşti şi ştia cum să ajungem până acolo... Aşa că am luat-o frumuşel pe jos, de la Eroilor, până la Facultatea de Medicină Veterinară. Cu porumbelul care o bună bucată de drum se tot răzvrătea şi zbătea în cutie...până s-a resemnat sau şi-a dat seama că nu vrem să îi facem nimic.
Şi aşa am ajuns cu domnu sau doamna, nu ştim ce era la urgenţe! Unde am avut norocul să dăm peste o doamnă doctor foarte amabilă şi dedicată meseriei, care ne-a ajutat deşi ieşise din tură şi nu avea nicio obligaţie faţă de noi şi de un porumbel, ca toţi porumbeii!
L-a consultat şi ne-a informat că drăguţul e răcit! Ne-a prescris nişte vitamine şi antibiotice, pe care ni le-a şi dat, pe gratis! De fapt întreaga procedură medicală a fost pro-bono! Şi aşa ne-am pricopsit noi pentru câteva zile cu un porumbel gripat, căruia trebuia să îi administrăm medicamente pe cale orală! 
Vă daţi seama că se făcuse târziu... însă ce nu ştiţi e că...domnişoru porumbel a ajuns până în Băneasa!!! S-a plimbat cu autobuzu până în Unirii....şi nu vreţi să ştiţi cum se uita lumea din RATB când din cutia noastră mai ieşea câte o aripă!
Noroc că de la antibiotic i se făcea somn, iar la metrou a adormit! Şi în autobuzu dinspre Aviatorilor spre casa lui temporară!

Am ajuns la apartament, eram deja în întârziere... dar nu puteam lăsa porumbelul chiar aşa... de izbelişte! Aşa că du-te, caută altă cutie, una mai încăpătoare, ca să aibă domnu spaţiu de întindere a aripilor fără să aibă parte de vriun accident! Pune-i mâncare, caută salată! Că din verdeţuri îşi iau ei apa necesară! Aranjează-te şi porneşte la petrecere! Şi trebuia să ajungem undeva în regie... am ajuns....într-un final, însă după vreo oră a trebuit să plecăm spre altă destinaţie (obligaţie).
Când am ajuns noi acasă domnu deja se simţea mult mai bine, îşi umpluse guşa cu mâncărică...se uita vioi prin jur...aşa că i-am mai pus ceva mălai şi ne-am dus la somn. Ca dimineaţa următoare să ne dea deşteptarea dis de dimineaţă cu triluri vesele....
De vis, ce să mai zic, mai ales că era şi week-end!

Dar partea cea mai drăguţă a fost când a trebuit să îi dăm medicamentul. Iubitul meu, neexperimentat în domeniu nu a reuşit să îl facă pe domnişor să ia pastilele, aşa că l-am pus pe el să îl ţină, iar eu i-am deschis pliscu şi i-am dat siropelul! Norocum meu că am avut grijă de numeroşi pui de găină şi  nu numai, ca să ştiu cum să mă port cu aceste înaripate. Şi iar s-a cuminţit porumbelul nostru. Dar, după-amiaza deja prezenta semne vizibile de plictiseală şi dorinţă de a zbura spre înaltul cerului, mai ales că îşi auzea nişte fraţi, de afară! Noaptea s-a agitat atât de tare, că am crezut că îşi ia zbboru cu tot cu plasa după cutie! Aşa că ne-am decis că e cazul să îi dăm drumu imediat ce se face dimineaţă! I-am administrat şi ultima doză de medicament, l-am pus în prima cutie şi am pornit spre Herăstrău!
Nici nu vă imaginaţi cât de bucuros era când a simţit că e afară! Cânta de mama-focului din micul lui "ratb" uman! Părea atât de încântat, că am zis să ridicâm puţin capacul să ne uităm la el! Şi când a văzut cerul, dus a fost! Lumea din jur s-a cam speriat, când s-a trezit cu un porumbel ieşit de undeva din braţele unora, ca din jobenul magicianului! Dar porumbelul nostru dădea fericit din aripi, cântând parcă în semn de mulţumire şi pierzându-se în văzduh!
Ce s-a ales de el, nu mai avem de unde ştii, însă, a fost un porumbel al naibii de norocos! În primul rând câ l-am găsit noi, înaintea pisicilor, dar poate cel mai important, că a dat peste o femeie atât de dedicată muncii ei, ca doamna doctor Preda Cristina!