vineri, 20 iunie 2014

Paste rapide cu somon

Pentru zilele în care trebuie să gătiţi dar nu prea aveţi timp sau chef, pastele acestea sunt o idee nemaipomenită!
Sunt gata în câteva minute, nu necesită prea multe ingrediente şi nu doar că sunt gustoase, dar fac şi burtica fericită!





Ingrediente:

- 250 g paste
- 100 g somon afumat
- 100 g iaurt sau smântână grasă
- 1 ou
- sare şi piper după gust
- câteva fire de mărar

Preparare:

Pastele se pun la fiert în apă cu sare şi ulei. Separat, se amestecă iaurtul cu oul, somonul, piperul şi mărarul.
Când pastele sunt fierte se strecoară şi se pun fierbinţi într-un vas termorezistent şi imediat se adaugă peste amestecul de iaurt şi somon. Se amestecă bine-bine şi gata!
Aţi rezolvat cu mâncarea.

Pentru mai multe porţii dublaţi sau triplaţi cantitatea de ingrediente folosite, în funcţie de câte burtici doriţi să faceţi fericite!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu