Ghemotocul din neant

De data asta nu o sa vă  vorbesc despre mâncare, decoraţiuni, plante medicinale sau alte mici pasiuni ale mele. De fapt, de această dată, o să vorbim despre ceva mai special... Ba chiar avem şi un invitat! Invitat care o să înceapă istorisirea de astăzi. Aşa că să îi dăm Cezarului ce e al Cezarului şi pe voi vă invit să vă delectaţi...

"In data de 29 aprilie, fiind o vreme superba am decis impreuna cu Marin (camaradul meu in turele pe 2 roti) sa iesim la o tura. Initial eu doream sa mergem spre Snagov cu pornire la ora 18 insa din diverse considerente ce au tinut de Marin am ales sa mergem mai putin si pe o ruta mai banala (Bucuresti-Balotesti-Dimieni-Bucuresti) cu pornire la 18:30. zi si facut, ne-am intalnit, am pornit si dupa ce am trecut de Balotesti am oprit sa facem niste poze troacelor cu un lan de rapita. 

Dupa cateva minute de palavrageala si pozat, ne-am urnit la drum cu gandul ca pana acasa sa mergem intins. La cativa kilometrii de unde era lanul de grau, am dat de un lan de grau verde care mi-a atras atentia si la sugestia lui Marin am zis sa mai oprim sa facem cateva poze si acolo. Dat fiind faptul ca soarele apunea la acea ora si lanul de porumb se afla pe sensul opus directiei noastre de mers, am travesat soseaua si am trecut pe o portiune de teren proaspat arat.

 

  

 
Aici aveam sa o intalnim pe Mitzi, un pui de pisica cu varsta de o luna, de gen feminin. In timp ce faceam o poza, Marin ma atentioneaza ca e o pisica in spatele meu si sa am grija sa nu ma impiedic de ea. Initial am zis ca e o pisica obisnuita vagaboanda insa cand m-am intors si am vazut-o… pur si simplu am ramas surprins. 

Era atat de mica si prietenoasa incat a venit si s-a asezat pe piciorul meu.

 

Primul lucru a fost sa ne asiguram ca nu s-a pierdut de mama ei, cercetand zona. Nefiind nicio alta pisica sau semne ca ar fi vreuna pe acolo, am stiut ca nu o pot lasa acolo sa moara, cum probabil asta a fost intentia celui/celei/celor care au abandonat-o in acea zona. Am sunat-o pe Amalia (iubita mea) care e o iubitoare de pisici, cu scopul de a ii cere o parere spre a gasi o solutie. Desigur ideal era sa poata fi adoptata de ea. Dupa ce mi-a zis ca o pot lua de acolo si sa o duc la ea, l-am trimis pe Marin sa se duca dupa o cutie la una din gospodariile ce se aflau la ceva distanta de unde ne aflam. Acesta a reusit sa convinga o familie de batrani sa ne ofere o punga si o cutie de pantofi astfel ca am avut in ce sa o transportam. Dilema ce a urmat a fost cum o vom transporta. Dupa cateva modalitati esuate si dat fiind faptul ca afara incepea sa se intunece, pana in oras mai erau 15 kilometrii si la un moment dat ne alergasera si o haita de caini, Marin constata ca acea cutie de pantofi in care se afla pisica, ii incape in tricou si o poate transporta la piept astfel ca noi sa putem rula mai rapid.

A urmat un fel de contratimp pana sa ajungem la Amalia, cu pisica speriata de conjunctura, intr-o cutie ce avea cateva gauri date cu cheia ca sa nu se sufoce. Pe drum au mai fost necesare cateva opriri de verificare a pisicii pentru a ne asigura ca e totul bine si astfel am reusit sa o salvam pe Mitzi."

Aceasta este istorisirea prietenului meu, super-erou! Urmeaza să vă povestesc eu, partea mea de contribuţie în acest caz şi soarta micuţei Mitzi, însă asta, în următoarea postare! Şi desigur, dacă vreţi să ştiţi ce s-a mai întâplat cu ghemotocul mititel de blăniţă!