După cum vă spuneam, domnişorica ne-a dat deşteptarea la ora 6 dimineaţa! Şi asta aşa, ca să ştiţi, a rămas ora ei de trezire! La 6 fix, în fiecare zi, o codiţă pufoasă te gădilă pe la nas să o bagi în seamă.
I-am dat să mănânce, apoi mi-am dat seama că de fapt are nevoie să meargă la toaletă. Aşa că l-am târăt pe Vlad din pat, afară, în grădiniţa blocului şi am lăsat-o pe Mitzi să îşi facă nevoile. Dacă aţi fi văzut cât de veselă zburda printre tufişurile cu flori, printre rămurele şi frunzuliţe... O scumpete mică şi pufoasă! Am lăsat-o câteva minute pe acolo, până când s-a dat alarma în cartierul pisicesc şi au început să se strângă toate pisicile din cartier! În momentul acela, am decis că nu e momentul să riscăm un atac "armat" asupra unui puişor care şi aşa era destul de stresat.
Ajunşi în casă, ne-am pus să mai repetăm puţin pentru examen, apoi am smotocit puţin pisica, i-am adus pământ într-un recipient, i-am arătat că acolo se face ce trebuie, am smotocit-o puţin şi am plecat spre examen! A fost bine, am plecat repede, apoi am decis să ducem pisica la veterinar.
Am avut norocul să dăm peste o doctoriţă tare amabilă, care se vedea clar că îşi face meseria pentru că îi place! A consultat-o, iar concluzia a fost că trebuie operată... trebuia să îi desprindă pielicica de sub bărbie, apoi să o aducă în poziţia normală. Aşa că Mitzi a fost anesteziată şi dusă în sala de operaţii. Cât am aşteptat am avut aşa nişte emoţii, de parcă era copilul meu pe masa de operaţii! (şi nici măcar nu am un copil, aşa că nu vreau să îmi imaginez cum e când chiar ai unul)
Doamna doctor i-a cusut buziţa în poziţia normală, lucru destul de greu pentru o pisică atât de mică, după cum ne-a spus şi ea. Apoi, toată lumea din cabinet s-a chinuit să îi facă un guleraş pe măsură, lucru şi mai dificil, la ce gâtuţ mic avea. Până la urmă s-a improvizat ceva şi ne-au dat pisica acasă, cu indicaţii clare asupra a ce trebuie să mănânce, cum trebuie îngrijită.
Bietul pisoiaş cred că a stat aproximativ 5 ore sub anestezie... avea şi momente când se mai trezea, dar avea capul aşa greu, că nu putea să îl ridice. Până la urma a reuşit să se târască prin camera lui Vlad, cu gulerul la gât şi capul în jos, merge aşa în virtutea inerţiei, cât am fost noi la masă. Noroc că mi-a dat prin cap să mă duc la ea şi am găsit-o târându-se. Atunci am luat-o în braţe şi s-a calmat. Dar nu după mult timp, nu ştiu cum a reuşit, dar şi-a scăpat jumătatea inferioară a maxilarului, unde era şi operată prin guler. Atunci să vedeţi chinuială să tăiem gulerul mai repede şi să îl scoatem ca să nu se sufoce, sau mai rău, să îşi agraveze starea. Aşa că am lăsat-o fără guler şi de la 2 până pe la 6 am stat cu pisica în braţe, în vârful patului, ţinând-o de lăbuţele din faţă, ca să nu îşi dea peste operaţie. Şi doamne, avea o plăcere să facă asta. Mă rog, o durea, e adevărat, căci avea momente în care suspina şi plângea...
Până la urmă s-a trezit şi a învăţat destul de repede că nu are voie să îşi dea cu lăbuţele peste botic. Şi aşa ca o paranteză, oricum avea gheruţele tăiate. Aaa, da şi am si deparazitat-o, să fim siguri că nu ne dă cadou un puricel ceva.
Restul zilei a fost cuminţică tare, mânca, dormea şi ne distra! A doua zi, în mod evident ne-a dat trezirea la 6 şi a cerut impetuos, cu ochii mari, albaştrii, de bebel de mâncare! Pate făcut piure şi dizolvat în apă, căci nu avea voie să mănânce, trebuia doar să bea mâncarea, ca să nu îşi strice boticul proaspăt refăcut.
Eu în aceeaşi zi am plecat spre casă, căci venea Paştele şi l-am lăsat pe Vlad să aibă grijă de micul monstruleţ (aşa o alintăm noi).
Trei zile a trebuit să se ducă cu ea la veterinar să îi facă antibiotice, dar şi să îi dea să pape (din 4 in 4 ore) şi să se ocupe de schimbatul pământului.
Se pare că a făcut o treabă bună, pentru că la aproximativ o săptămână, când m-am întors, am găsit o pisică cu vreo 200 şi ceva de grame în plus, cu o blăniţă fină şi lucioasă şi cu mustăţile cu muuuuuuuuuuuuult mai lungi! De la un ghemotoc de 200 de grame, deja devenise o domnişoară de aproape 500 de grame! Şi foarte jucăuşă şi dornică de afecţiune. Doarme numai pe tine, vrea să stea doar în pat, că de, e membru al familiei şi dacă ar fi după ea, ar trebui să o mângâi toată ziua! A şi da, are o pasiune pentru picioare. Nimic nu e mai interesant şi mai frumos ca nişte picioare. Le lingem, le muşcăm, le atacăm, le îmbrăţisăm.... picioarele sunt adorabile, mai interesante decât orice jucărie din lume!
Şi uite aşa, din joacă în joacă, s-a făcut şi 13 mai, clipa în care Mitzi avea să scape de fire şi să fie o pisică fermecătoare.
Desigur, am protestat vehement şi am vrut să o muşcăm pe doamna doctor şi am plâns şi ne-am zbătut şi ne-a durut, dar am scăpat de fire! Ba chiar am primit şi un carnet de sănătate, am fost iar deparazitată, mângăiată şi răsfăţată, aşa că am adormit bine merci în braţe la Amalia.
Noi, stăpânii i-am făcut adevărate provizii de mâncare, am vrut să îi luăm şi o zgărduţă, dar cea mai mică se înfăşura de 2 ore în jurul gătului ei şi tot era largă, aşa că am renunţat la idee.... apoi am plecat spre casă ca să ne pregătim pentru un alt examen.
Iar a doua zi, pe 14, după examen, Mitzi a fost anunţată că va face prima ei călătorie cu trenul... spre locul meu de baştină... căci la Vlad, a fost respinsă de părinţii lui.... din păcate, dar mă rog, fiecare cu tabieturile lui!
Însă călătoria plină de aventuri pe şine a domnişoarei Mitzi, cu altă ocazie!
Până atunci, nu uitaţi să fiţi oameni şi să acordaţi dacă nu o şansă, măcar un strop de atenţie micilor sufleţele care sunt pretutindeni! Bunătatea exprimată prin fapte, contează mai mult decât 15 mătănii la biserică, sute de mii puse la cutia milei, sau prezenţa duminică de duminică pe la uşile Bisericilor.
Mitzi vă doreşte mult noroc, un weekend plăcut şi să vă iubiţi animalele, cu maturitate şi responsabilitate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu