Ghemotocul din neant III

Ne-am întors din vacanţă, ne-am odihnit burticile, iar acum putem să ne apucăm iar de treabă! Ca să începeţi mai cu talent munca, o să vă mai bine-dispunem puţin cu câteva istorisiri despre Mitzi. (pentru prima şi a d oua parte, click aici şi aici)
După cum vă povesteam, domnişoara ne-a trezit pe la 6 dimineaţa, cu chef de foame. I-am dat mâncare, şi-a umplut burtica şi apoi se tot foia. Eu, cu ceva experienţă în domeniu, mi-am dat seama că îşi caută loc de... budă! Aşa că l-am trezit frumuşel şi pe al meu iubit, ne-am îmbrăcat şi în loc să repetăm cu drag şi spor pentru examen, am ieşit cu pisica în grădiniţa blocului, să se uşureze!

Sărea mititica prin grădiniţă ca un titirez. E clar cât de mult îi place natura... Nu că m-ar mira prea tare, cărui animal nu îi place natura şi frumuseţea ei! Am stat noi 3 prin grădiniţă, domnişorica a zburdat fericită nevoie mare, s-a şi uşurat, până au reperat-o pisicile din cartier, destul de numeroase şi se pregăteau de atac. Atunci Vlad a prins-o pe asta mică şi am dus-o în casă. Am mers să îi aducem şi pământ, să aibă şi pentru toaleta din casă, iar noi ne-am îmbrăcat de examen. Nu foarte pregătiţi, dar bine-dispuşi! Şi vorba aia, cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge... aşa şi noi am fost!
Am scris la examen, am luat şi toate bagajele mele de acasă (vreo 3 valize, un ghiozdan, o floare, o sticlă cu limonadă, iar lista e mai lungă) şi am schimbat iar 2 metrouri, o magistrală şi am luat autobuzul, în plină zi, pe călduri caniculare, Vlad cărând săracul ca vai de el, mai avea puţin şi făcea saună şi am ajuns acasă! Morţi de foame, vă jur! Dar nu am intrat bine pe uşă, nu am pus nimic în gură, că ne-am decis să luăm pisica la subraţ şi să o ducem la doctor, ţinând cont că a doua zi urma să plec şi vroiam să o tratez ca să pot să mă deplasez cu domnişoara Mitzi pe tren.

Am ajuns la veterinar, am dat pisica la consultaţii, cu menţiunea că suntem studenţi, stăm pe banii părinţilor şi nu avem cine ştie ce fonduri financiare... A consultat-o, iar verdictul a fost: operaţie! Trebuia să îi desprindă buziţa de jos iar, să o fixeze aşa cum e normal şi să o coasă la loc. Pentru asta era nevoie de anestezie... Vă spun sincer, miorlăia sărăcuţa pisică de îţi frângea inima. Aşa că eu, foarte curajoasă, l-am lăsat pe Vlad cu pisica şi medicul şi am ieşit afară din cabinet, să mă relaxez mângâind alte patrupede.
Pe domnişoara Mitzi au cântărit-o, au descântat-o, au anesteziat-o şi au operat-o. A durat ceva, în sala de operaţii era vânzoleală şi într-un târziu au ieşit cele două femei care s-au ocupat de operaţie. Pisica noastră era ca şi leşinată, dar cu o guriţă frumoasă, ca de pisică, nu o rânjită ca pisica din Alice în Ţara Minunilor.
Nu vă spun că doamnele doctor s-au chinuit să îi facă şi guler patrupedei. A fost ceva muncă, dar au reuşit să transforme un guler, cel mai mic de acolo. Tot la cabinet am aflat că are o lună, că unul din părinţii ei este de rasă, că o să aibă blăniţa lunguţă şi că e puricoasă! Dar rămâne între noi: oricum, am deparazitat-o.
Am plătit, i-am luat şi mâncare, căci lapte nu mai are voie să mănânce, de fapt nu se dă lapte la pisici că nu le face bine... şi am plecat spre casă.
Îmi pare rău că nu i-am făcut o poză cu gulerul ăla pe ea, însă la nici jumătate de oră nu ştiu cum a făcut nebunatica în anestezia ei, că şi-a scăpat jumătete de bot între mărginile gulerului şi am depus o operaţie de salvare a pisicii, căci se sufoca la care au participat 3 oameni! După, tot încerca să meargă, dar încă era sub efectul anesteziei şi se punea în patru labe, dar capu era greu şi îl târa pe jos! Foarte comic. Şi următorul pas, pentru că nu mai avea gulerul a fost ca vreo 5-6 ore să stau cu ea în vârful patului, să o ţin de labele din faţă ca să nu îşi dea peste cusături şi să strice treaba. Noroc că veterinarul îi tăiase gheruţele.
Eu cu pisica în braţe, mângâind-o că uneori, de durere mai plângea, mai mieuna, pisica dormind ca leşinata, iar Vlad, sforâind ca obositul. Pot spune sincer, că au fost unele dintre cele mai lungi ore din viaţa mea. Ca să nu vă mai spun că mă scăpam pe mine, dar nu puteam să las pisica, iubitul dormea, aşa că m-am abţinut. Aşa e când ai copilaşi. Şi când s-a trezit tăticu, s-a trezit şi fetiţa!

Mai sus o aveţi pe domnişoara Mitzi după operaţie, i-a rămas boticul strâmb, însă oricum e mai bine decât cum era!
Bun, s-a trezit, a tot încercat să se scarpine la bărbie şi pentru că nu o lăsam îşi muşca lăbuţele de ciudă, dar după aproximativ o oră, a renunţat la asta şi s-a concentrat pe joacă şi mâncare!
Şi desigur, pe dormit în pat, cu noi... Noaptea a fost mare scandal când a ajuns la concluzia că va trebui să doarmă jos, nu în pat, cu mami şi tati....
Şi uite aşa, Mitzi a rămas pentru câteva zile la Vlad, iar eu, a doua zi, cu strângere de inimă mi-am luat valizele şi am pornit spre dulcea mea casă, cu încredere că Vlad, se va descurca de minune cu pisica.
Şi da, mi-a părut rău că nu am putut să o iau acasă, dar domnişoara avea de făcut câteva drumuri la veterinar, pentru antibiotice, consult, depuricat şi altele!
Şi măine, e o nouă zi pentru o vizită la medic....
Până atunci, vă spun cu mare drag, că Vlad a pasat pate baby cat în fiecare zi la şase dimineaţa şi l-a dizolvat cu apă, ca să poată mânca mica puricoasă!
Şi joi, mă duc şi eu la ei, să văd ce fac! Deşi asta înseamnă să îmi scurtez vacanţa... dar merită! Dacă nu pentru ei, atunci pentru cine!