duminică, 5 august 2012

Terrine cu citrice

Un desert franţuzesc, după cum îi spune şi numele, foarte răcoritor, care miroase divin şi care NU necesită coacere! De fapt e chiar foarte repede gata!



Aveţi nevoie de:

- 2 căni suc de lămâi, portocale, grapefruit, lime (toate aceste fructe amestecate)
- 1 cană cu vin alb
- 1 cană cu zahăr
- 2 pliculeţe de gelatină
- fructe pentru decorat

Preparare:

Se storc fructele pentru a obţine zeama necesară. O cană şi jumătate se strecoară şi se pune într-o cratiţă, împreună cu o cană de vin şi una de zahăr. Separat, în sucul rămas se pune gelatina la hidratat.
Lichidul din cratiţă trebuie să fiarbă până se topeşte zahărul, se dă după foc şi se adaugă gelatina.
Într-o formă de tort, chec sau altceva, aşezaţi bucăţele de fructe (eu am pus lămâi, mure şi nectarine, dar aş fi vrut să am şi câteva bucăţele de lime, pentru că ar fi dat o culoare frumoasă). Când lichidul ajunge la temperatura camerei, turnaţi peste fructe. Mai înainte nu, pentru că nu vrem ca acestea să se coacă.
Daţi prăjitura la frigider peste noapte şi a doua zi bucuraţi-vă de cel mai răcoritor desert pe care l-aţi încercat vreodată!



Un mic sfat, dacă vă decideţi să faceţi prăjitura asta, folosiţi un vin pe măsură!!! E foarte important pentru că  acesta dă aroma, iar mirosul lui e cel care va persista. Aşa că nu vă zgărciţi! La urma urmei, e pentru voi...


Prăjitura asta a fost atât de gustoasă că 7 persoane au dat-o gata în mai puţin de 15 minute şi au vorbit despre ea la puterea a zecea!
Adevărul este că are un gust deosebit, dulce-acrişor, parcă simţi cum îţi dansează în gură vinul, lămâile, portocalele... şi când întâlneşti şi câte o bucâţică de fruct acrişor, zemos şi zemos... tot ce mai poţi face e să închizi ochii şi să îţi doreşti să nu dispară senzaţia aceea minunată!


Vă recomand cu mare mare drag să faceţi terrina aceasta! E pur şi simplu un desert de vis, ideal pentru vara asta pe care o avem din mai multe motive, dar 2 sunt mai importante:

1. nu necesită coacere, iar fiertul sucurilor nu durează mai mult de 10 minute
2. e cel mai răcoritor desert după faţa pământului


Să aveţi poftă şi spor la gătit!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu