Pentru că îmi plac sucurile naturale, pentru că ador fructele de toate felurile şi iubesc aroma minunată dată de lămâi, accept în viaţa mea cel mai minunat, simplu şi gustos suc: limonada!
Şi dacă mai e şi colorată, plină de viaţă, asezonată cu flori, nu e doar un simplu pahar de ceva bun, ci un mic pas spre optimism şi o zi mai bună!
Aveţi nevoie de:
- 3 lime
- 3 lămâi
- 2 grapefruit
- frunzuliţe de mentă
- 2 linguri miere de albine
- 1,5-2 l de apă rece
Preparare:
Fructele se storc de zeamă, se pun într-un cofer, se adaugă mierea, frunzuliţele de mentă şi apa şi se dau la rece. Se serveşte asezonată cu nişte cuburi de gheaţă haioase, cu floricele şi afine. Se mai pot adăuga feliuţe de lămâi, lime sau grapefruit pentru decor.
Aveţi totuşi grijă să puneţi nişte flori sigure la îngheţat... eu am folosit gălbenele. Nu de alta, dar nu vrem să apară cine ştie ce probleme dacă folosim nişte flori mai.... necomestibile.
Tot ce mai trebuie să faceţi e să vă lăsaţi răsfăţaţi de minunatele arome din acest pahar şi să uitaţi de griji! Răcoros, delicios, dulce-acrişor şi cu câteva fructe colorate e băutura perfectă a verii ăsteia caniculare care se pare că nu a auzit de conceptul călduri omeneşti.
P.S. În loc de grapefruit puteţi folosi portocale sau chiar ceai de mentă, ceai verde sau orice alt fruct care vă surâde... cred că şi compot de ananas sau alt fruct merge.
Eu am folosit grapefruit pentru că îmi place culoarea uşor rozalie pe care o dă limonadei...., dar şi gustul!
Da gata trăncăneala, spor la treabă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu