luni, 24 martie 2014

Griş cu lapte, mac şi nuci

Să aducem puţină noutate desertului clasic al copilăriei şi să ne bucurăm sufletul şi trupul! Şi pentru că este un desert clasic, ce ne umple pe toţi de amintiri, am ales să particip alături de el la Provocarea Dulce Românie, găzduită de această dată de Bucătăria Elenei.
Deşi nu am participat cu regularitate la această frumoasă paradă culinară, pentru că de fiecare dată când am făcut-o mi-a plăcut enorm, pentru că a reprezentat un proiect minunat şi pentru că se sfârşeşte, nu am putut să nu mă alătur acestei parade de final de drum!
Însă, pentru că orice sfârşit reprezintă un început, la fel şi acest desert se poate transforma sub ochii noştrii, teleportându-ne într-o perioadă când eram mici, inocenţi, lipsiţi de griji, protejaţi de orice năpastă, în braţele mamei sau a bunicii, mirosul proaspăt de lapte gâdilându-ne pe la nas...
Aşadar, în viziunea mea, acest desert reprezintă melancolia, speranţa, noul, puterea de a accepta schimbările, de a le împăca cu trecutul şi puterea unui nou început, desigur, un început cu burtica plină şi sufletul mângâiat de soare, de primăvară, de parfumul de flori şi speranţă!



Ingrediente:

- 500 ml lapte
- 1 lingură mac
- zahăr după gust
- dulceaţă (de care vă place vouă)
- nuci
- griş (aprox. 5 linguri)

Preparare:

Puneţi într-o crăticioară cu baza groasă laptele împreună cu zahărul şi macul la fiert.
În momentul în care laptele începe să fiarbă, adăugaţi griş în ploaie, puţin câte puţin, amestecând vânjos în continuu, pentru a evita formarea cocoloaşelor. O să vă daţi seama în funcţie de consistenţă dacă mai e sau nu nevoie să puneţi griş în lapte. Acesta va începe să se îngroaşe şi să fiarbă repede, aşa că amestecaţi cu putere, iar când laptele capătă o consistenţă ca de cremă. După ce aţi pus tot grişul lăsaţi să mai fiarbă aprox. 1-2 minute, nu mai mult!!
Serviţi cât încă este cald, cu dulceaţă şi nuci tocate pe deasupra!


Să  vă fie cu poftă bună şi amintiri dragi!


Spor la gătit să aveţi!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu