vineri, 2 august 2013

"Cocktail" pepenel

Un nume puţin cam popmos pentru o băutură atât de simplă, însă am zis să mă copilăresc şi eu puţin... Cocktail-ul, suculeţul sau băutura asta nu are nevoie de prea multă prezentare, aşa că mai bine lăsăm imaginile şi ingredientele să vorbească de la sine!



Ingrediente:

- 3-4 felii de pepene galben
- 2 mere medii, verzi, acrişoare
- miere de albine după gust
- scorţişoară după gust
- zeama de la o lămâie
- cuburi de gheaţă
- zahăr colorat pentru ornat (opţional)

Preparare:

Merele curăţate şi tăiate cubuleţe se pun în blender şi se zdrobesc bine. Se adaugă apoi pepenele şi mixăm. Apoi adăugăm miere, scorţişoara şi zeama de lămâie şi mai mixăm de 2-3 ori.
Răsturnăm totul în paharele deja ornate (înmuiem gura acestora în miere de albine apoi o dăm prin zahăr colorat) şi servim cu gheaţă şi mentă (dacă avem în dotare)!


Vă garantez că are un gust deosebit, dulce-acrişor, parfumat şi cât se poate de răcoritor!!! Şi dacă aveţi şi mentă, efectul este garantat! Este perfect pentru cei mici, dar şi pentru cei mari şi mai ales pentru o petrecere cu fetele!!!


Eu ce să vă zic..., sper să încercaţi "cocktail-ul" acesta, să vă bucuraţi de el alături de prieteni şi să aveţi un sfârşit de săptămână cât mai frumos, mai savuros şi mai palpitant, înconjuraţi doar de prieteni şi familie!



2 comentarii: