Astăzi o să vă încânt cu specialitatea mamei mele: dulceaţa de trandafiri! Aromată, parfumată, rubinie şi cât se poate de gustoasă!
Iar mie îmi place să o servesc alături de (de fapt pe) o felie de cozonac!
Ingrediente:
- aprox. 500 g petale de trandafiri de dulceaţă (puteţi să utilizaţi şi mai mult, dar şi mai puţin- noi am avut mai puţin)
- 1 kg zahăr
- 50 ml zeamă de lămâie
- jumătate litru de apă
Preparare:
Partea albă a petalelor de trandafiri se înlătură (se taie cu foarfecele). Petalele se freacă într-un bol cu 30 g zahăr şi cu zeama de lămâie, până ce acestea încep să lase zeamă şi se adună sub mână, ca o turtiţă. Zahărul se pune la fiert cu apa, se amestecă până se topeşte şi când siropul dă în fiert, se adaugă petalele. Dulceaţa se fierbe până ce se leagă, având o culoare roşiatică, iar petalele vor pluti în tot siropul, până pe fundul cratiţei.
Aceasta se ia în acest moment de pe foc, se mişcă înainte şi înapoi, ca spuma să se strângă într-un singur loc, pentru a fi strânsă mai uşor. Cratiţa se acoperă cu un prosop umed şi după ce se răceşte se pune în borcane.
Poate fi folosită cu succes ca umplutură pentru prăjituri, adăugată în compoziţia de nucă şi cacaoa pentru cozonac sau servită simplă, pe pâine prăjită!
Indiferent ce variantă alegeţi, este divină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu