luni, 29 aprilie 2013

Brânzică de vaci cu vişine, miere şi flori de liliac

Primăvara e sezonul mâncărurilor uşoare, pline de culoare şi viaţă, gustoase şi sănătoase! Şi de ce nu şi înflorate!? Profitând de bogăţia de flori cu care ne-a bine-cuvântat primăvara aceasta, am zis să mă răsfăţ între pauzele de învâţat cu un desert mult îndrăgit de mine încă de când eram mică, mică, mică şi toată lumea îmi făcea toate poftele şi cel mai important.... în zilele senine de primăvară, zile frumoase ca aceasta, nu trebuia să stau în casă şi să răsfăiesc cărţi interminabile, groase cât 10 dicţionare!
Şi uite aşa am combinat eu patru ingrediente minune, care îmi aduc aminte de căldura şi frumuseţea locurilor copilăriei mele, într-un desert super delicios!


Aveţi nevoie de:

- câteva vişine fără sâmburi (congelate de astă vară, sau luate de la magazin)
- 4 linguriţe de miere de albine (eu am folosit miere de albine din salcâm cu afine uscate)
- un vârf de linguriţă de scorţişoară
- o linguriţă plină cu vârf de zahăr brun sau alb
- câteva floricele de liliac frumos parfumate şi bine spălate
- aprox. 200 g brânzică de vaci proaspătă

Preparare:

Vişinele congelate se pun la dezgheţat împreună cu zahărul brun şi scorţişoara. Când s-au dezgheţat, scoatem şi brânzica de vaci, o punem frumos într-un bol, adăugăm mierea şi frecâm bine-bine-bine. Gustăm ca să vedem dacă e potrivit de dulce (după gustul fiecăruia) şi adăugăm vişinele scurse. Amestecăm bine şi presărăm deasupra floricele de liliac (bine, bine, dar foarte bine spălate)! Şi savurăm... fără a arunca zeama rămasă de la vişinele congelate. E tare bună de băut! Şi gata, e terminat super desertul nostru!!!


Eu una nu mă pot sătura de brânzica de vaci.... indiferent cum e ea! Simplă, frecată cu zahăr, cu fructe, cu flori... fără flori, cremoasă, mai uscată! E unul dintre puţinele lucruri care au rămas preferatele mele de când eram mică şi până acum! În ceea ce priveşte arta culinară, evident!
Aaaa da, e chiar mai bună când o face altcineva pentru tine! Dar asta rămâne între noi!


Pe lângă florile de liliac ştiu că mai sunt comestibile lalelele, panseluţele, hortensiile, toporaşii, florile de măr, cireş, vişine, etc. Găsiţi liste întregi pe internet! Şi ce e şi mai frumos e că le puteţi conserva şi folosi la diferite prăjituri, cu un albuş de ou, puţin zahăr şi apă! Dar asta e altă poveste, pe care o să o citiţi cu altă ocazie!
Nu peste mult timp.... aşteptăm vacanţa (care parcă nu mai vine!!!!!!!!) şi să plecăm în căutare de toporaşi pe la munte! Abia aştept!
Până atunci, mă întorc la cartea mea matusalemică!
Şi vouă vă doresc poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu