Ceaiul Ciobanului

Din categoria ceaiurilor bune la toate.... azi m-am decis să scriu despre o plantă care nu creşte pe meleagurile noastre, ci pe cele greceşti! Şi anume, ceaiul Ciobanului, sau cum mai este cunoscut prin alte părţi sau magazine de specialitate, ceaiul Muntele Grecesc, Malotira sau ceaiul Pirineilor.
Vă spun sincer că nici eu nu ştiam nimic despre acest ceai, până de curând, când am vizionat un documentar pe această temă.
Ceaiul Ciobanului creşte la altitudini foarte mari, de aici şi numele şi este utilizat în tratarea a numeroase boli. Grecii l-au utilizat mai ales în răceli şi gripă, însă ceaiul de Malotira se comportă ca un medicament, doar că este natural. Şi are parte şi de un mediu mai puţin poluat, crescând la altitudini atât de mari...
Cercetătorii, curioşi din fire, că de, d'asta sunt cercetători, au luat şi această plantă în vizor şi au supuso studiilor atente, ajungând la concluzia că este deosebit de eficientă în prevenirea cancerului, osteoporozei, gripei şi de asemenea, întăreşte sistemul imunitar, combate durerile şi anxietatea uşoară, chiar induce un somn liniştit.

Ba chiar, cercetările de laborator efectuate pe rozătoare, au demonstrat că acestă plantă poate preveni şi trata Alzheimer-ul.
Şoriceii au fost împărţiţi în 2 grupuri, unul era format din rozătoare sănătoase, iar un altul din rozătoare bolnave (boala a fost indusă prin practici de laborator). Bun, şoriceii sănătoşi erau puşi într-un acvariu plin cu apă şi trebuiau să se salveze găsind o ieşire de undeva de la fundul vasului respectiv. S-a demonstrat că rozătoarele sănătoase reuşeau să găsească ieşirea, fiindu-le din ce ân ce mai uşor să scape pe măsură ce se repeta experimentul, deoarece reţineau traseul. Şoriceii bolnavi însă, nu reuşeau să găsească ieşire. Fiind serviţi cu ceaiul Muntele Grecesc, s-au observat îmbunătăţiri esenţiale la şoriceii bolnavi, reuşind după tratament să se salveze şi ei.
Cercetările încă nu au fost efectuate şi pe oameni, am înţeles că acesta este proiectul următor, următoarea etapa din studiu ca să zic aşa.
Din câte am înţeles, ceaiul din această plantă are un gust bun, nu e amar sau supărător la papilele gustative,  pare a fi un mixt de arome de mentă, muşeşel şi lămâie. Nu bag mâna în foc, pentru că nu am băut acest ceai şi nici nu cunosc pe nimeni care să fi băut. Să fi auzit de el, da, dar de băut, nu.
Şi nici nu cred că ar trebui să mă mire, pentru că din câte am înţeles după net dar şi de la magazinele de specialitate, se găseşte foarte greu pe la noi prin ţară şi cică are şi un preţ destul de pipărat... Nu ştiu... am văzut că porneşte de la 10-40 de lei, dar nicăieri nu îl au în stoc.
Oricum ar fi, e un ceai destul de rar, pentru că, ce e bun nu prea e accesibil sau are grijă cineva să nu fie. Există zvonuri cum că nici la el acasă nu mai creşte ca altă dată, din cauze multiple, dar niciuna sigură. Poluarea, păşunatul excesiv (şi animalelor le place tot ce e bun şi uneori ştiu mai bine decât noi ce să aleagă din natură), culegerea proastă a plantei (mergem ca-necatu şi smulgem tot nu ne mai pasă ce se întâmpla după ce plecăm...) şi alte zvonuri s-ar referi la accidentul nuclear de la Cernobîl... Oricum ar fi, ideea e că planta asta e din ce în ce mai rară...
Şi aşa, ca informaţie suplimentară, s-a constatat că de prin anii 1980, albinuţele nu mai produc miere din ceaiul Ciobanului. Mare păcat, cred că era o miericică tare bună!
Pentru cei interesaţi, aşa arată un tufiş de Malotira şi aşa ar arăta cel comercializat la noi...
Am zis că o să îl încerc şi eu, dacă o să îl găsesc la vriun plafar şi să nu fie mai scump decât îmi permite buzunaru de student care stă pe banii familiei.


* menţionez că poza utilizată nu îmi aparţine