Vara nu e doar anotimpul vacanţelor, căldurilor caniculare şi a distracţiei, ci şi anotimpul fructelor zemoase, colorate, aromate, îmbietoare şi sănătoase!
Zmeură, afine, coacăze, agrişe, zmeură, cireşe, vişine şi câte şi mai câte.... toate gustoase, toate sănătoase, toate atât de delicioase! Mâncate proaspete, în păjituri, în amestec, oricum ar fi sunt fenomenale! Şi dacă tot am fost scutiţi zilele trecute de căldurile caniculare, a fost o mai mare plăcerea să stai vesel în bucătărie şi să prăjitureşti. Prăjitura asta cu vişine, seminţe şi bezea a fost făcută în colaborare cu mama mea, în condiţiile în care între un praf de scorţişoară şi o bobiţă de mac, eu mai repetat câte o trebuşoară pentru examenul care slavă cerului ieri s-a dus... Da să lăsăm pălăvrăgelile şi să vă prezentăm vedeta!
Ingrediente:
- 6 ouă
- 1 ceşcuţă ulei
- 3/4 cană cu lapte
- 7-8 linguri de zahăr
- 8-10 linguri de făină
- esenţă de rom
- seminţe de mac (cam o linguriţă cu vârf)
- seminţe de floarea-soarelui şi de bostan, crude
- un vărf de cuţit de coajă de portocală sau lămâie
- o linguriţă praf de copt
- vişine proaspete cărora le scoateţi sâmburii
Preparare:
Puneţi hârtie de copt într-o tavă de chec. Aprindeţi cuptorul. Separaţi
gălbenuşul de albuş. E indicat să puneţi albuşul într-un recipient curat
şi de metal şi opriţi un albuş pentru bezea.
Frecaţi gălbenuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr şi ulei. Adăugaţi laptele şi 4 linguri de făină şi frecaţi iar.
Separat bateţi albuşurile cu un vărf de cuţit de sare. Adăugaţi apoi
restul de zahăr, esenţă de rom, coajă de portocală sau
lămâie şi seminţele.
Albuşul se amestecă cu gălbenuşurile frecate, apoi se adaugă restul de făină şi praful de copt.
Turnaţi compoziţia astfel obţinută în forma de chec sau în orice alt fel de formă doriţi. Deasupra "aruncaţi" câteva vişine delicioase şi daţi la cuptor.
Cam după 25-30 de minute scoateţi prăjitura din cuptor şi aşezaţi peste ea, din loc în loc bucăţele din albuşul rămas şi bătut bine cu zahăr şi un stop de sare. Daţi iar la cuptor până prăjitura trece testul scobitorii şi o mai lăsaţi în cuptorul închis şi întredeschis aproximativ 15-20 de minute.
Apoi o scoateţi, o lăsaţi să se răcească şi o serviţi cu un pahar rece de limonadă, frape, lapte sau limonadă cu căpşune.
Un gust incredibil, o aromă deosebită, o textură fermecătoare şi cele mai gustoase semincioare, toate într-o prăjitură care parcă strigă: doar vara pot fi atât de gustoasă!
Vă spun sincer că trebuie să încercaţi prăjitura aceasta! E surprinzătoare şi fermecătoare! Dacă aţi gustat o singură dată, vă veţi dori să gustaţi mereu!
Până una alta eu vă pup din ultima mea vacanţă de vară oficială, vă doresc o vară frumoasă şi ne vedem la alte reţete cu fructe aromate şi parfumate!
Nu stiu de ce dar am vazut pozele si din start mi-am dat seama ca am mai mancat aceasta prajitura...sau ceva foarte semanator...Si mi-am dat seama ca mi-a placut muuult.Multumesc pentru participarea la giveaway.Mult succes iti doresc.O super saptamana iti doresc
RăspundețiȘtergereSi eu am furat ideea pentru aceasta prajitura de la mama unui prieten... era un pic altfel, dar cum nu a vrut sa dea reteta, fiind mai secretoasa, am improvizat. Iar rezultatul pot spune ca e la fel de gustos! Si fie vorba intre noi, cum sa nu participi la un giveaway atat de frumos!? Eu iti multumesc pentru organizarea lui si pentru cuvintele atat de dragute!
Ștergere